Film: Bitter Moon – patologia unei iubiri

Din categoria filme revazute cu alti ochi am vazut aseara Bitter Moon, realizat de Polanski in 1992. Nu este un film despre care sa ma exprim in termeni de „mi-a placut…” (actorii, scenariul, decorurile, regia etc), ci este unul in timpul caruia m-am pus in pielea fiecaruia dintre cele 4 personaje pentru ca sunt atat de bine construite si au niste trairi atat de profund umane (desi uneori degradante si irationale) incat ajungi sa intelegi pana si absurdul si obscenitatea din unele scene.  

Cel mai probabil Bruckner are o parte importanta din merite, insa trebuie sa recunosc ca nu am citit cartea de la care porneste acest film. „Luna de fiere” este partea intunecata a relatiei dintre Mimi si Oscar (Emmanuelle Seigner si Oscar Coyote), cand atractia sexuala s-a mistuit insa ramane pasiunea nemasurata care nu-si mai gaseste debuseu. O intalnire perceputa ca o „farama de paradis care s-a intredeschis pentru o clipa unui muritor” aduce doua suflete artistice impreuna. Mimi si Oscar traiesc o „luna de miere” nebuna, in care orice este permis si care apare ochilor spectatorului ca o goana dupa senzatii, extaz si experiente ce largeste mereu bariera posibilului. Totul se petrece atat de repede,  ca si cum eroii si-ar trai ultimele zile si ar vrea sa experimenteze o viata intreaga.

Inevitabil, dar cam singura parte predictibila, componenta sexuala a relatiei (pana la un punct suprapusa total peste relatia in sine) isi epuizeaza capacitatea de fascinatie. Cei doi se trezesc unul cu altul in absenta magnetismului sexual. Mimi, isi hraneste relatia cu dragoste si gaseste resurse sa mearga mai departe. Oscar insa nu poate renunta la instinctul sexual, simte nevoia de confirmare si de succes caci este un scriitor ratat de aproape 40 de ani care traieste din renta unui unchi decedat. Amintirea zilelor petrecute intr-un continuu si devastator erotism,  il face sa deteste si mai mult punctul in care a ajuns relatia lor. 

Amaraciunea ii cuprinde pe amandoi: pe ea pentru ca iubeste si este respinsa, pe el pentru ca vrea sa-si recapete liberatatea si nu are de la inceput suficient curaj sa calce peste cadavre. Cei doi ajung la compromisuri degradante locuind impreuna, Mimi se transforma din femeia cu un incredibil magnetism ce putea avea orice barbat intr-o depresiva neingrijita. Cu cat ea pleaca mai mult capul, supunandu-se umilintelor cu atat Oscar loveste mai puternic, transformand relatia intr-una sado-masochista. Punctul culminant este in acelasi timp eliberator – un ultim act de cruzime ii pune pe cei doi pe drumuri diferite. Un accident stupid prin care trece Oscar o aduce pe Mimi inapoi insa nu mai este aceeasi persoana. O izbucnire de ura il condamna pe Oscar la o viata dusa intr-un scaun cu rotile si de data aceasta agresorul si victima isi schimba rolurile. 

Desi relatia lor este punctul central al filmului, este doar o povestire cu care Oscar il intretine pe scortosul englez Nigel intr-o croaziera catre India. Cuplul Oscar-Mimi (uniti de suferintele provocate unul altuia) intalneste pe sotii Dobson (Nigel si Fiona, casatoriti de 7 ani si plecati in vacanta pentru a reaprinde pasiunea relatiei lor) interpretati de Hugh Grant si Kristin Scott Thomas. Nigel este atras imediat de erotismul amestecat cu vulnerabilitate pe care il emana Mimi. Desi povestile obscene ale lui Oscar ii lezeaza bunul simt si decenta inradacinate prin educatie nu poate sa renunte sa le asculte. Tot ce are legatura cu ea il fascineaza, chiar cu pretul sacrificarii devotatei sale sotii. Kristin Scott Thomas joaca excelent rolul unei sotii care, desi capabila pe pasiune si gelozie, se poarta cu o admirabila eleganta si stapanire de sine. In final are curaj sa-si depaseasca simtul decentei pentru a nu-l pierde pe Nigel, pentru ca intelege ca ei doi nu au fost decat un incident ca oricare altul in destinul tragic al ciudatului cuplu.

O relatie se sfarseste dramatic si una merge mai departe. Nu le diferentiaza iubirea si pasiune investite, ci cunoasterea si acceptarea limitelor si regulilor. Un film potrivit pentru meditatie in legatura cu psihologia cuplului si as spune ca nu atat de departe de realitate pe cat  l-ar cataloga cei care se refera la iubirile care nu respecta tiparele conventionalului cu sintagma de „iubiri bruckneriene”. Cu precizarea ca bariera dintre sanatos si bolnav tine de echilibru in orice sistem; in absenta unui punct de referinta si a unor reguli de functionare, sistemul tinde spre haos si nefiinta.

Trailer mai jos: