Skip to content

Cand nu intra comunicarea pe fereastra, intra interpretarea pe usa

Septembrie 10, 2008

Voiam de mult sa spun povestea care urmeaza pentru ca mi se pare oarecum emblematica pentru rezultatele pe care le are lipsa comunicarii directe intre oameni.

Elena ajungea constant tarziu la lucru pentru ca, fiind mama si singura, era nevoita sa faca un ocol mare in fiecare dimineata pentru a-si duce copilul la gradinita. Seful ei era foarte nemultumit si chiar se planse in stanga si in dreapta de comportamentul nepotrivit al subordonatei sale. Ajunsese sa creada ca femeia nu are pic de rusine si isi bate joc de tot departamentul venind mult dupa sosirea celorlalti. Cu toate acestea, in fiecare zi, ocolea sa abordeze problema cu Elena. Aceasta, fiind o fire mai retrasa, nu vorbea cu nimeni despre familia ei si despre cum isi petrecea diminetile. In acelasi timp era incantata ca pe seful ei nu il deranjeaza intarzierile ei, amintindu-si de fostul loc de munca unde era mereu apostrofata din cauza asta. Seful ei era un om sobru, ce impunea mult respect si nu avea rost sa-l bata la cap cu probleme marunte precum necesitatea de a-si duce copilul la gradinita dimineata. Desi Elena isi facea treaba cum trebuie la serviciu, seful ei nu putea sa scape de impresia care ii staruia in minte ca angajata isi batea joc de ei. I se parea ca isi asuma mai putine responsabilitati decat restul, incercand sa ii pacaleasca pe ceilalti sa munceasca mai mult. Mai mult, faptul ca vorbea putin ii indica ca nu vrea sa se implice si ca probabil nu este prea inteligenta ca sa contribuie cu idei.

Intr-o noapte, copilul Elenei a facut febra foarte mare si dupa cateva incercari „babesti” de reducere a temperaturii, femeia a plecat la spital cu el. Pediatrul care l-a examinat a felicitat-o ca a venit atat de curand la spital, caci starea copilului putea da nastere unor complicatii foarte grave. Dupa jumatate de noapte petrecuta langa patul baiatului cu termometru si comprese si alta pe holurile spitalului, dimineata Elena adormi pe bancheta rezervata vizitatorilor de pe holul sectiei de pediatrie.

O trezi abia sunetul telefonului mobil din geanta care ii alunecase la picioare. Era seful ei care o intreba ce se intampla cu ea avand in vedere ca era ora 11 si nu ajunsese inca la birou. Rusinata, Elena ii explica ca a trebuit sa mearga cu copilul la spital si ca, de oboseala, a adormit pe hol la spital fara sa mai realizeze cat era ceasul. Isi ceru scuze si ceru permisiunea sa lipseasca toata ziua ca sa poata afla mai multe despre starea copilului si ingrijirile necesare. Seful ei a fost de acord. Dupa ce inchise telefonul, le povesti celor din departament despre indolenta Eleneii care, de lenesa si somnoroasa ce era, a adormit pe holul spitalului si nici macar nu s-a gandit sa dea un telefon la birou sa anunte ca nu va veni. Ajunsese la capatul rabdarii: intai intarzieri constante si acum asta! Nu putea sa permita ca intregul departament sa fie luat in deradere! 

A doua zi, femeia fu surprinzator de punctuala la lucru caci nu mai fusese nevoie sa duca copilul la gradinita si o rugase pe mama ei sa vina sa se ocupe de el pe durata tratamentului prescris de doctor. Era obosita si necajita si nu prea putea sa ascunda asta. Ultimul lucru de care avea nevoie era o discutie serioasa la care o invita seful ei. Dupa primele doua minute isi dadu seama ca era concediata. De fapt nu era o discutie, ci comunicarea unei decizii ce i se paru de nestramutat. Din discursul sefului ei, intelese ca nu era proactiva, nu isi respecta colegii si avea rezultate slabe comparativ cu ceilalti din departament. Ca urmare era rugata sa plece. Abia dupa cateva ore de la intalnire reusi sa-si dea seama ca nu scosese un cuvant pe durata ei. Nu intelegea de ce i se reprosau toate acele lucruri si ratase ocazia atat de buna sa intrebe. Ii veni in minte ca probabil seful ei a avut tot timpul o problema personala cu ea si o multime de semne la care anterior nu se gandise veneau sa-i confirme acest lucru: vorbea mai putin cu ea decat cu ceilalti si parea suparat, cand ii cerea ajutorul in diverse proiecte intazia cu raspunsul sau nu i-l dadea deloc si altele asemenea pe care abia acum le vedea.

In timp ce era ocupata cu aceste ganduri, una din colege o aborda, caci aflase de vestea plecarii ei. Aceasta o intreba ce se intampla cu ea de intarzie mereu la birou dimineata si femeia ii spuse de copil. Colega era surprinsa insa nu renunta: „Si ieri de ce nu ai anuntat ca nu poti veni la birou?” Era prima data cand vorbea atat de mult despre ea in companie si se intreba de ce tocmai acum. Aflandu-i povestea, colegei ei nu-i veni sa creada ca a putut sa nu spuna nimc pana acum despre asta. Ii dezvalui ca toata lumea o credea lenesa si indolenta pentru ca ajungea tarziu la birou si nici nu se obosea sa dea explicatii. In plus seful le spusese ca ea munceste mult mai putin decat ei pentru ca, daca termina ce are de facut, nu se ofera sa preia alte taskuri sau sa ajute pe altii.

Colega de serviciu era uimita ca in spatele a ceea ce credeau ei toti, se afla o cu totul alta poveste si dintr-o dat o privi pe Elena cu alti ochi. 

Povestea de mai sus, desi romantata, se bazeaza pe fapte reale si ilustreaza foarte bine cum lipsa comunicarii lasa loc interpretarilor personale care ajung sa altereze in intregime felul in care percepem o situatie sau o persoana. In cazul Elenei, faptul ca intarzia la birou a determinat convingerea ca munceste mai putin si cu rezulltate mai slabe decat ceilalti colegi, iar timiditatea a fost interpretata ca lipsa de interes si implicare. Fiecare dintre noi lasam in urma goluri de comunicare pe care le umplem cu propriile interpretari si ajungem sa le confundam cu realitatea. Pe unde in viata voastra aveti o poveste in locul comunicarii complete? Povestile sunt frumoase, insa ne blocheaza posibilitatile: de a descoperi oameni cu potential, de a afla informatii utile pentru ceea ce intreprindem, de a avea relatii armonioase etc.

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. Marius48 permalink
    Septembrie 10, 2008 11:20 pm

    Foarte corect ceea ce scrii tu aici

  2. Maria permalink
    Septembrie 11, 2008 9:52 pm

    cateodata este bine sa lasi loc de interpretari ,mai ales cand interpretarea este pozitiva nu are rost sa mai comunici, las-o asa. in schimb, daca e negativa…trebuie sa argumentezi ,dar atentie cum o faci. in cazul de mai sus ,mi se pare ca tipa era cam delasatoare, nu poti sa intarzii fara macar sa anunti ,dai un telefon ,chiar si un mesaj ca intarzii. eu nu concep sa intarzii dimineata nici macar 5 minute fara sa anunt.

  3. Cristian permalink
    Septembrie 17, 2008 7:51 pm

    Romanţată?! Cred ca am nevoie de un kilogram de lamai ca s-o inghit.

    Eu „intarzii” in mod regulat la serviciu si n-am avut probleme atat de grave. Zic intarzii cu ghilimele pentru ca trezitul de dimineata nu e de mine si vin mereu mai tarziu, iar lumea s-a obisnuit cu asta. Stie ca nu se poate baza pe faptul ca voi fi la prima ora la serviciu 😀

    Au existat cred si cateva barfe si la adresa mea, dar in niciun caz asemenea fantasmagorii. Iar seful ala cu proactivul lui cu tot e un cocalar corporatist. Eu in locul ei plecam de bunavoie numai ca sa scap de el.

    PS: stiu ca am fost dur, dar daca nu am luat suficiente lamai, nu m-am putut abtine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: