Skip to content

Cand comunicatele nu mai pot masca frustrarea

Iulie 3, 2008

Am citit la Pahomi despre criza de imagine prin care trece agentia 4 ACE, vizibila pentru tot utilizatorul de internet aici. Un comunicat care se dorea optimist si menit sa contribuie la reputatia agentiei mai sus mentionate a avut ca rezultat exact contrariul si asta pentru ca internetul nu este de jucarie. Si cand ai commenturile activate la posturi/articole ai doua variante: ori faci cenzura, ori deschizi cutia Pandorei.

Daca cititi comunicatul n-o sa vedeti nimic deosebit: o companie se lauda cu cifre si planuri de viitor, cu clienti achizitionati ca asa e frumos cand ai PR si mai ales cand esti agentie de PR. Daca cititi comentariile o sa vedeti ca agentia a avut de-a lungul timpului cativa angajati care au fost foarte nefericiti acolo, caci astfel nu-mi explic avalansa de replici usturatoare adresate managerului general, in diverse forme. Greu de crezut ca ar fi opera a 1-2 oameni. Trag concluzia ca nefericirea este generalizata.

Am observat ca oamenii au tendinta de a-si descarca nervii si nemultumirea dupa ce termina o relatie, fie ca e profesionala, fie ca este personala/intima. Cat timp sunt in acea relatie, strang din dinti, zambesc fortat, comenteaza cu colegii/prietenii insa foarte putini ajung sa spuna ce ii doare inainte de final. Si cu cat “strangi” mai mult, cu atat mai mare rabufnirea.

Companiile predispuse spre crearea de frustrari angajatilor lor sunt fie cele excesiv centralizate si aflate sub comanda unei personae autocrate, fie cele in care exprimarea libera a opiniilor este considerat act de rebeliune, iar “cumintenia” ridicata la rang de virtute (in cazul de fata manipularea).

Mie mi se pare ca este imposibil ca intr-un grup fie el si de numai 2 persoane sa existe consens permanent. Starea de conflict este prin urmare una normala. Inabusirea conflictului, reprimarea lui sub masca zambetelor si a barfelor pe sub birou/la tigara duce la ce ati vazut in standard.ro.

Ma intreb: o companie care face comunicare si se presupune ca trebuie sa foloseasca cele mai inovatoare instrumente pentru asta, nu stie ca un singur comunicat catre presa nu poate concura cu vocile a zeci de oameni care i-au trecut pragul? PR-ul ar trebui sa inceapa de la proprii angajati.

Anunțuri
8 comentarii leave one →
  1. Iulie 4, 2008 12:01 pm

    Imi trimite cineva un link cu un articol pe care nu l-am citit la vremea publicarii. Se pare ca este in aceeasi nota ca si povestea cu 4ACE.

  2. Iulie 4, 2008 1:57 pm

    Am scris un lung post pe aceeasi tema, plecand insa de la o idee diametral opusa. Mi se pare lipsit de etica sa arunci cu noroi intr-un loc unde ai tolerat mizerii. Oricare dintre acei 3 sau 30 de angajati putea alege sa plece de la a treia abatere.

    Cred ca intr-o firma mica, centralizarea este o conditie sine qua non. Daca ai 10 angajati nu ai cum sa ai 3 niveluri manageriale.

    Cred ca frustrarile apar cand nu ai curaj sa spui ce te doare. Daca un angajat are asteptari ar trebui sa si le exprime, nu sa astepte ca managerul sa i le ghiceasca.

    Au am lucrat la un moment dat cu Stefania Popp cea care conduce Junior Achievement, persoana hulita de majoritatea fostilor ei angajati. Am si eu un mic repros vizavi de o problema de etica in relatia cu dumneaiei insa pot spune ca am invatat de la ea enorm si ca ii voi fi recunoscatoare mereu pentru asta. Am ramas in bune relatii si asigur pe toata lumea de respectul pe care i-l port. Sa mai spun ca in cele 4 luni de lucru cu dna Popp nu a tipat decat o data la mine in conditiile in care tipa la toti ceilalti angajati zilnic. Oare de ce? Sa fie o intamplare. NU. Atunci cand a tipat prima data, m-am uitat in ochii ei, am infruntat-o si am rugat-o sa nu mai tipe la mine ca pot intelege si fara, ba chiar mai bine. De atunci nu a mai ridicat tonul la mine niciodata. Si eu tip (nu cat si ca dna Popp) la unii dintre subalternii mei atunci cand ei gresesc. Dar numai la cei care imi dau motive si numai la cei care imi permit!

  3. Iulie 4, 2008 2:12 pm

    Ah si sa iti mai zic ceva… de obicei grupul subalternilor care iti permit sa tipi la ei se suprapune pe grupul subalternilor care fac greseli impardonabile.

  4. Iulie 4, 2008 5:50 pm

    Hm, Nona tu ai un temperament vulcanic, insa nu emotiile sunt utile atunci cand sunt controlate. Adica ar fi de dorit ca, dupa ce cineva isi iese din fire sa-si recunoasca slabiciunea pentru a detensiona atmosfera.
    Pentru ca, orice angajat cu bun simt si sensibilitate crescuta devine incompentent in conditii de stres si de ostilitate. Daca parintii ti-ar fi spus zilnic ca esti proasta crezi ca ai fi avut incredere in tine?

  5. Iulie 4, 2008 11:58 pm

    Eu nu am spus ca imi ofensez subalternii. Nici nu le aduc injurii. Ii respect si tin la ei foarte mult. Pentru ca ei sunt chiar cel mai important asset al agentiei. Insa atunci cand unul dintre ei greseste grav, (ceea ce se intampla extrem de rar) reactionez asa cum este stilul meu. Timp de mai bine de un an am incercat sa ma schimb, sa ma abtin, efectele au fost dezastruase. Imediat cum am redevenit eu insami lucrurile au luat-o pe calea cea buna. Nu tot ce citim in cartile de management e adevarat. Nu totul functioneaza peste tot. Intr-o multinationala nu tipa nimeni la nimeni, sau o face in soapta. Sa vad eu antreprenorul care nu are o reactie urata daca un subaltern ii pune in pericol prin incompetenta munca de ani si ani. Sau cum ar trebui sa reactionez cand o atitudine gresita supara si chiar indeparteaza un client. Si tu ai reactiona negativ. Diferit decat mine, dar te-ar afecta la fel de mult. Cand esti angajat si nu patron incompetenta subalternilor te afecteaza mai putin.

    Ceea ce doresc sa mai spun este ca relatia angajat-angajator este duala, reciproca si vie. Daca exista respect el este de ambele parti ale baricadei. Cand respectul dispare amandoi jucatorii sunt la fel de vinovati. Angajatorul ca nu se debaraseaza de un angajat incompetent, angajatul ca suporta umilinte si stres ca si consecinte ale incompetentei sale (asa cum este ea perceputa de catre sef). NU e ok sa aruncam cu noroi numai de una dintre parti. Acum angajatul este la putere, si asta pentru ca marile corporatii au ingaduit acest lucru. Totul este insa artificial. In realitate capitalismul doar imbraca o alta haina. Exploatarea este aceeasi sau poate si mai rea. Insa avem salarii mari, concedii, beneficii alternative and so on. Angajatul corporativ nu mai are viata insa nimeni nu tipa la el. Intr-o firma mica, a cuiva – oamenii mai si tipa. Pentru ca sunt inca oameni cu personalitati si reactii distincte.

  6. Iulie 6, 2008 10:49 pm

    Nona, nu mi-a placut niciodata ideea de urlete si tipete in mediul profesional. Stiu insa ca suntem oameni si atunci cand miza este mare uitam sa ne mai si controlam.
    Sunt convinsa ca tii la oamenii din echipa ta pentru ca pui suflet. Poate de aceea esti si asa de patimasa cand cineva greseste.
    Desi spui ca angajatul nu tipa, ci doar antreprenorul, trebuie sa te contrazic. Am vazut oameni care nu erau actionari intr-o companie si cu toate astea tipau cum ii deranja ceva. Tine de temperament mai mult decat de statut.

  7. Alina permalink
    Iulie 7, 2008 12:28 pm

    Strict legat de mine.
    Cand cineva incepe sa urle la mine, chit ca este cunostinta, sef, etc, in momentul acela il trec pe „ignore”. Mi se pare lipsa de respect sa urli la cineva, e ca si cum ai sugera ca omul acela e prea batut in cap sa inteleaga ce ii zici.
    Am avut si eu o experienta cu un sef coleric, atmosfera era foarte tensionata. Oamenii erau asa de stresati ca nu mai puteau munci deloc, desi erau capabili. La momentul respectiv mi-am facut mult sange rau, nu intelegeam ce greseli puteam sa fac atat de mari incat sa merit asemenea tratament, mi-a luat ceva timp sa inteleg ca atitudinea lui nu era personala, asa facea cu toata lumea.
    Sunt de acord cu Nona, in caz ca esti nemultumit la un job trebuie sa iti faci bagajele si sa pleci. Este foarte greu, romanii sunt foarte refractari la schimbari, ne e greu sa ne schimbam locul mai ales daca ne atasam de colegi. Dar totusi in momentul in care stai 8-9 ore la servici nu se merita sa muncesti intr-un mediu stresant.

  8. Iulie 7, 2008 1:32 pm

    De ce tipam? Tipam din mai multe motive. Eu cand ajung sa tip la cineva este in general din doua motive:
    1. neputinta de a ma face inteleasa in alt fel (iar asupra acestui aspect am lucrat foarte mult si pot spune ca l-am eliminat aproape total) si mi se pare ca este cel mai frecvent intalnit motiv la toti cei ce tipa.
    2. cand cineva greseste in mod repetat in acelasi fel desi de mai multe ori i-am atras atentia asupra acelui aspect. Atunci reactia mea este una graduala, devin din ce in ce mai agresiva pe masura ce greseala persevereaza. Si aici am inceput sa lucrez dar nu asupra reactiei, care e fireasca ci asupra cauzelor. Cand cineva persevereaza in a gresi renunt la colaborarea cu acea persoana. Aceasta este de fapt rezolvarea corecta, nu cea prin tipete. Totusi nu pot spune ca am eliminat 100% acest tip de reactie progresiva de enervare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: