Skip to content

Angajatorul cu brand puternic – „the promise land”

Iunie 15, 2008

Desi nu sunt specialist in ceea ce priveste brandul ca si concept de marketing, stiu cate ceva despre marci (caci sunt economist la origini) si despre brandul de angajator (caci lucrez in HR). 

Din punct de vedere al celui care isi cauta un loc de munca, brandul poate avea insemnatate fie ca renume al unei companii (sau al produselor sale) pe piata in care activeaza, fie ca renume al aceleasi ca si angajator. Pentru ca, fiind, sa zicem, inginer electronist ai vrea sa lucrezi la Nokia pentru ca sunt cei mai mari producatori de telefoane mobile din lume, dar ca angajat, poate Samsung iti face mai mult cu ochiul (exemplu luat intamplator). 

Avand aceasta dubla perspectiva, ce conteaza mai mult: aprecierea pietei sau aprecierea celor care lucreaza in companie? Presupunand ca cele doua exista independent. Pentru ca sunt si cazuri cand cele doua coexista. Chiar daca esti tratat prost vrei sa lucrezi cu cei mai buni? Sau important e sa primesti respectul pe care il meriti intr-o companie de pe locul 2 sau 3? 

Mi-am pus aceasta problema atunci cand un prieten mi-a povestit ca ar vrea sa lucreze intr-o companie cu foarte bun renume pe piata in pofida avertismentelor primite ca nu e tocmai ok ca si angajator. Argumentul adus, corect ca si rationament, era ca ocazia de a contribui la realizarea celor mai bune produse de pe piata este un puternic factor motivator. „Bine, bine” spun eu, „dar in conditiile in care petreci circa 10 ore pe zi intr-un loc nu crezi ca ai vrea sa ai si satisfactie ca persoana?” pentru ca ma indoiesc ca cineva poate fi doar specialist si atat. Altfel ne-am chema roboti si nu oameni. 

Personal, cred ca in mediul care ti se potriveste si alaturi de oamenii care te pun in valoare poti sa produci un impact mult mai mare decat daca esti unul din cei 200 de oameni tratati ca niste obiecte care lucreaza la realizarea celui mai bine vandut produs de pe piata.

Stiu insa ca cei mai multi aleg varianta a doua pentru ca un brand puternic este:

– promisiunea unui job stabil;

– promisiunea unui salariu mai mare;

– promisiunea satisfactiei ca profesionist.

Anunțuri
7 comentarii leave one →
  1. Iunie 16, 2008 5:44 pm

    Sunt doua feluri prin care poti fi tratat nashpa. Primul e atunci cand ti se spunea „produsul tau e varza, e 0” si atunci daca esti modest te gandesti „o fi… trebuie sa incerc mai tare”. Al doilea e atunci cand ti se spune ca tu stai cu fata la perete pentru ca-nu place fata ta.

    Eu unul as putea suporta (si chiar am facut-o) critici dure sau cerinte mari, peste puteri. Dar nu as putea accepta rautate si orgoliu.

  2. impresiiblonde permalink
    Iunie 16, 2008 6:16 pm

    -promisiunea unui job stabil este extrem de relativa, si chiar as indrazni sa spun ca te simti mult mai sigur intr-o firma mica
    -faza cu salariul mai mare iar e relativa; salariile „confidentiale” nu sunt intotdeauna mai mari decat restul
    -satisfactia profesionala tine de individ, nu de companie; binenteles, nu vorbim despre snobi aici

  3. Iunie 16, 2008 8:53 pm

    Deh… Asa cum unii isi aleg cele mai scumpe, luxoase si branduite chestii pe care sa si le puna pe ei sau prin casa, asa altii aleg sa devina sclavii (angajati) ai unor branduri. E tot o chestie de snobism, don’t you think?

  4. Alina permalink
    Iunie 16, 2008 8:55 pm

    Cred ca tine si de varsta:)
    Acum 3-4 ani as fi dat orice sa lucrez la Google, acum, sincer nu. Au un stil in care te leaga de munca, iti ofera tot ce vrei la sediu numai sa stai la ei cat mai mult.. ca sa muncesti cat mai mult evident.

  5. Iunie 17, 2008 1:56 pm

    sau poţi alege să lucrezi o vreme pentru compania numărul 1 din domeniu, chiar dacă nu în cele mai bune condiţii… pentru ca să ai pe cv experienţa respectivă când te vei muta la compania numărul n, de pe piaţa în domeniul respectiv, de data aceasta în cele mai bune condiţii! 😛

  6. Alina permalink
    Iunie 19, 2008 10:31 am

    @fanitza
    Ca sa filozofez putin 🙂
    ~ Pentru ca viata este mai mult decat un CV.
    ~ Pentru ca avem cea mai mica speranta de viata din Europa. Italienii traiesc in medie cu 20 de ani mai mult ca noi
    ~ Pentru ca nu toata lumea trebuie sa fie sef
    ~ Pentru ca o cariera nu inseamna neaparat sa muncesti pentru cel mai tare din bransa
    ~ Pentru ca nu suntem asa de saraci precum ne credem (citat luat dintr-un interviu de pe HotNews.ro) incat sa tragem cu dintii de un job.

  7. Iunie 19, 2008 9:03 pm

    un salariu mai mare,da,asta imi doresc 🙂 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: