Skip to content

Despre frica si alti demoni

Decembrie 28, 2007

Frica e o emotie deosebit de controversata. Sa fie ea un motor al progresului sau un factor de stagnare? Ce-ar fi facut oamenii cavernelor fara frica? Si-ar mai fi construit ei arme, ar mai fi imblanzit focul? Dar au facut arme pentru ca le era foame sau pentru ca se temeau de animale? Greu de spus. Tind sa cred ca a fost o combinatie de factori.

  Nu voi contesta aici rolul benefic al acestei emotii, insa tocmai asupra efectului ei distructiv vreau sa staruiesc. Cred ca omul modern are mult mai multe frici decat cel primitiv. Frica lui este complexa pentru ca mediul este complex. Frica de animale salbatice sau de fulger a devenit frica de executorii bancari daca nu reuseste sa plateasca rata la credit sau frica de fi concediat. Jungla e una de beton si isi are propriile animale de prada.

  Toate fricile au ceva in comun, desi cauzele aparente sunt diferite, o examinare mai profunda scoate la iveala faptul ca ne temem fie de durere, fie de necunoscut. Durerea de a iti pierde casa sau sotul, de a nu oferi copiilor siguranta si resursele de care au nevoie. Necunoscutul de la noua slujba sau de dupa de moarte.

  Cu toate ca fara frica majoritatea dintre noi nu ne-am putea construi mijloacele de protectie de care avem nevoie, pentru unii dintre noi ea actioneaza ca un factor paralizant. Un om intelept caruia ii este frica sa mearga in padure sa aduca lemne datorita animalelor salbatice care o populeaza, va alege sa isi ia pusca cu el si sa mearga insotit de inca un prieten ca ajutor. Un om mai putin intelept – si sunt multi in aceasta situatie – va alege sa nu mai mearga deloc in padure dupa lemne si va alege o alta solutie pentru incalzire chiar daca este mult mai costisitoare sau presupune mai mult efort pentru a o procura, chiar daca rezultatul este inferior calitativ. In aceste cazuri frica nu duce la progres ci la stagnare si chiar regres. Teama de ce ni s-ar putea intampla ne impiedica sa gasim solutii care sa faca viabila alegerea cea mai buna. Ba mai mult, gasim singuri argumente ca sa ingropam varianta respectiva pe veci: in cazul acesta: padurea e departe, e foarte greu sa dobori copacii si sa-i incarci, despicatul butucilor e obositor, nu ai suficient spatiu de depozitare pentru lemne etc.

 Recunoasteti tiparul? Ceea ce e si mai surprinzator este ca, deci rational recunoastem o varianta ca fiind cea mai buna, preferam sa alegem alta pentru care exista scurtaturi, o cale mai batatorita sau mai putine sanse de a suferi durere sau de a fi confruntati cu necunoscutul. Imi amintesc acum de legenda lui Hercule in care eroului i se arata doua drumuri pe care poate porni pentru a-si indeplini misiunile: o poteca batatorita, cu verdeata si pasari cantatoare si una neumblata, pe care se banuia ca sunt multe pericole. Pentru un om caruia ii plac provocarile, o cale batatorita nu este o alegere demna de luat in considerare. Daca ne gandim, in afaceri, ce sanse au cei care lanseaza produse me too care incearca sa copieze modele de succes anterioare? Cand vrei sa ai/oferi ceva unic, calea mai putin umblata este alegerea corecta. Daca ar fi usor si lipsit de durere toata lumea s-ar bucura de acel ceva.

  Am remarcat o alta tendinta care denota frica: lipsa de hotarare. Cand alegi ambele variante cu jumatate de masura esti pus la adapost… not. E ca si cum omul nostru si-ar cumpara si butelie de gaz (neavand bani pentru conducta) pentru incalzit dar ar mai da si cate o raita pe la marginea padurii si ar mai reteza cate un copac din cand in cand, cand s-ar consuma butelia. Practic, desi stie ca incalzirea cu gaz este scumpa si nu-si permite decat partial asigurarea gazului, nu alege sa se afunde in padure pentru ca ii este frica. El se considera astfel fericit sa oscileze intre cele doua resurse, aceasta fiind solutia sigura. E mai usor sa nu-ti asumi nimic. Asumarea inseamna alegere iar alegerea inseamna durere, intr-un fel sau altul. Asta ca tot ma intreba saptamana trecuta cineva ce inseamna asumare.

  Frica de adevar este un alt aspect al vietii noastre. Care porneste tot de la noi insine. Ne este atat de usor sa construim argumente si scuze la faptele/sentimentele noastre care sa ne ofere siguranta si stabilitate! Daca ne convingem pe noi insine ca este adevarat e mult mai simplu sa-i convingem pe ceilalti apoi. Adevarurile fabricate sunt tot minciuni si tot o manifestare a fricii. Frica de efectul destabilizator pe care il poate avea adevarul. Se spune ca sunt si minciuni nevinovate si necesare. In Drumul catre tine insuti am intalnit cateva criterii care justifica o “minciuna alba”: ceea ce spui sa nu fie fals, ascunderea adevarului sa nu fie din interese personale, ci in interesul celui caruia i se ascunde si sa porneasca din sentimente bune precum iubirea. Ori o astfel de cenzura a minciunii este extrem de dificila si de aceea ma indoiesc ca cei care le spun si-au pus vreodata toate aceste intrebari.

  Se spune ca adevarul doare si ca viata e grea. De ce atunci refuzam sa tratam lucrurile ca atare? Nu este evident ca ne amagim ca adevarul este ceva dragut si viata trebuie sa fie plina numai de bucurii, orice am face? Daca acceptam ca durerea si pericolele fac parte din viata de zi cu zi este mai usor sa contruim solutii care sa le depaseasca si sa nu le ocoleasca.

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. Orfeu permalink
    Ianuarie 4, 2008 3:37 am

    Infruntarea fricii pare o cale spre progres, insa singur e cam greu sa o faci. Ai nevoie ori de cineva, ori de un topor :).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: