Skip to content

Cu emotiile si sentimentele la birou

August 2, 2007

Despre intrebarea daca este corect, moral, eficient, benefic etc. sa amestecam viata personala cu cea profesionala s-a scris mult. Poate prea mult. N-as vrea sa repet aici niste teorii pe care toti le-am mai auzit. Nu pot sa ma declar pentru sau impotriva acestui amestec pentru ca am invatat ca multe lucruri in viata nu sunt doar albe si negre, mai sunt si in tonuri de gri.

Personal m-am intalnit cu doua tendinte:1. Pe de o parte aparatorii semnului de egalitate spun ca o relatie foarte deschisa si personala cu colegii ii face sa se simta mai bine, ca acasa, cu familia si prietenii, ii face sa vina cu placere la job si nu mai percep ca vin la munca. O fi oare pentru ca parerea generala si adanc inradacinata in mintea tuturor este ca la munca nu-ti faci prieteni si invers nu faci afaceri cu prietenii?

2. Pe de alta parte aparatorii atitudinii profesionale spun ca impingerea relatiilor cu colegii dincolo de granita taskurilor si obiectivelor departamentului dauneaza productivitatii echipei/companiei. Aducerea problemelor si relatiilor personale la birou distruge sistemul ierarhic, respectul si detasarea de care e nevoie pentru a-ti face munca independent de variabilele din afara mediului companiei.

Atunci cand construiesti o cultura organizationala bazata pe principii precum: pasiune, munca in echipa si sprijin reciproc, empatie, implicare este foarte greu sa mai impui disocierea dintre profesie si sentimente. Dupa cum observati notiunile de mai sus presupun exprimarea unor sentimente. Practic, de asta esti la job, pentru ca simti pasiune si implicare emotionala in ceea ce faci. O data ce ai dat drumul emotiilor s-ar putea sa nu le mai filtrezi. Unele le folosesti constructiv pentru a da rezultate mai bune in ceea ce faci iar unele apar in interactiunea cu ceilalti si pot fi pozitive sau negative. Cand ai ajuns sa muncesti la un proiect ca si cum ai munci sa-ti cresti copilul s-ar putea sa nu traiesti emotii prea placute cand vine colegul si iti spune ca el ar fi facut altfel daca era in locul tau. E ca si cum ti-ar spune vecinul cum sa-ti cresti copii. De aceea e nevoie sa te imprietenesti cu vecinul ca el sa-ti cunoasca situatia , sa te inteleaga si sa-ti dea sfaturi nu „pareri obiective si profesionale”.

Majoritatea celor care si-au format o experienta de segregare a celor doua planuri – personal si profesional – se simt foarte debusolati intr-un mediu in care pasiunile, sentimentele, simpatiile sunt exprimate liber. Obisnuiti sa emita „pareri obiective si profesionale”, acestia uita sa-si adapteze discursul si tonul la personalitatea receptorului. O sugestie, o intrebare, o parere, aparent nevinovate, pot crea uneori mici tragedii personale, dezamagire, tristete, descurajare si mai mult, pot atrage asupra cutezatorului antipatia si oprobriul intregului grup de sustinatori. Perceptia personala inlocuieste receptarea obiectiva a mesajelor.

De cealalta parte se afla organizatiile in care procedura s-a incetatenit de mult, se vorbeste despre coduri de conduita si coduri de etica, nu se permit relatii amoroase intre colegi, la angajare esti respins daca verisoarul tau de gradul doi sau nora matusii tale lucreaza in companie sau la o companie concurenta etc. Aici este perfect normal sa ceri colegului sa refaca raportul de doua ori daca constati ca sunt neconcordante cu asteptarile si el nu se va simti jignit, persecutat sau incapabil. Ce e mai usor decat sa nu-ti faci griji daca rugamintea de a reface raportul a fost spusa pe un ton cald sau sa nu dai explicatii care ar putea dura mai mult decat refacerea raportului? Afirmatii precum: te rog sa inchizi aerul conditionat, te rog sa inchizi usa, va rog sa vorbiti mai incet, nu starnesc sentimente de frustrare, de furie, de tristete etc. Sunt golite de incarcatura emotionala.

Oare?

Sa nu uitam totusi ca suntem oameni tot timpul si ne ducem peste tot zestrea de experiente, trairi, opinii. Nu iesim pe o usa si luam in spate sentimentele sau intram pe alta si le lasam la garderoba. Putem doar sa reprimam/inhibam reactii. Invatam sa fim calmi, mergem la cursuri de managementul conflictelor sau  de comunicare. Am eliminat pleasure din business si reactionam doar la target, obiective, marire de salariu, presiune si deadline.

Anunțuri
5 comentarii leave one →
  1. August 2, 2007 11:52 am

    Da, e o problema delicata asta, intr-adevar. Mai ales pentru ca in orice organizatie vor fi intotdeauna aceste doua tipologii de oameni: cai care dezvolta la job si relatii de prietenie etc, se bazeaza foarte mult pe empatie si intelegere si cei pentru care jobul nu presupune altceva decat atingerea obiectivelor, facand abstractie de faptul ca indiferent cat te-ai stradui, nu poti sa iti lasi la „garderoba” latura umana.

  2. August 6, 2007 4:13 pm

    Cel mai rau este cand confunzi serviciul cu viata particulara. Sau vezi serviciul ca pe o salvare de la o viata personala nasoala.

  3. Septembrie 16, 2007 10:06 pm

    Am scris si eu un articol pe tema asta.
    Ok, traba poate fi roz pana intr-un anumit punct. E foarte grav atunci cand nu iti mai termini task-urile la timp pentru ca ai stat la prea multe taclale cu „iubi”.
    Sefii nu ii privesc prea bine pe cei care combina viata profesionala cu cea personala.

    Ah, mai e chestia cu: „after the brake-up”. Ouch! Atunci cine mai bine cu zambetul pe buze?

  4. Septembrie 16, 2007 10:20 pm

    Ana, chestia cu dragostea la birou e alt subiect. Care este si mai problematic. Dar despre asta intr-un episod viitor. 🙂

  5. Marta permalink
    Septembrie 27, 2007 3:33 pm

    Eu cred ca trebuie sa existe un echilibru si un bun simt in toate 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: