Skip to content

Despre mine

Iulie 17, 2007

M-am obisnuit de ceva vreme sa fiu eu cea care pune intrebarile, cea care trebuie sa afle totul despre cel/cea din fata mea. Se numeste deformatie profesionala. Astfel ca atunci cand ma intalnesc cu prieteni, cunostinte, rude, oameni din afara sferei profesionale, iau rolul ascultatorului, astept sa-mi povesteasca ce-au mai facut si eventual le pun intrebari suplimentare ca sa-mi completez informatiile.

Chiar saptamana trecuta m-am intalnit cu doua prietene cu care nu ma mai vazusem de vreo luna si dupa doua ore de conversatii aprinse au descoperit ca eu nu le spusesem nimic. M-au prins. 🙂 Pentru toti cei care vor/au vrut sa le vina randul sa puna intrebari ca sa afle mai multe despre mine scriu acest post.

Am fost primul copil si singura odrasla de gen feminin intr-o familie care a ajuns mai tarziu sa numere 5 persoane. Parintii mei se preocupa de sanatate: unul de sanatatea oamenilor si unul de cea a animalelor. Niciunul de sanatatea sa.

In primii 5 ani m-au crescut bunicii cu scurte pauze in care ai mei aveau concediu si ma tarau peste tot (ad literam, am urcat Babele la 4 ani pe jos). M-am tot rugat de ei sa am si eu un fratior si pana la urma mi s-a indeplinit dorinta. Chiar dublu, dar pe rand. Am prin urmare doi frati: unul este inca la facultate si unul este inca la liceu. La bunici ma mai duc cam de doua ori pe an si primesc multe reprosuri pentru asta pe care recunosc ca le merit.

Scoala a reprezentat o revolutie in viata mea. Pe langa faptul ca imi doream cu disperarea sa invat sa citesc o data pentru ca aveam sentimentul ca tata nu-mi citeste povestile cum trebuie, traiam cu impresia ca acolo se petrec lucruri importante si misterioase. Primul an de scoala a fost putin traumatizant: din copilul durduliu, pus pe sotii, cu personalitate debordanta m-am transformat in premianta slabutza, terorizata de o invatatoare severa si lipsita de empatie. Am inceput sa-mi revin treptat (se numeste adaptare) si cea  mai mare pasiune a mea in scoala a fost literatura. Cativa ani am visat sa ma fac profesoara de romana. A inceput sa-mi placa scoala chiar. De aceea, perioada din viata dedicata educatiei institutionalizate a fost caracterizata mine de cuvinte precum: lecturi suplimentare, teze, burse, premiul intai, olimpiade, concursuri etc.

Am avut o copilarie si o adolescenta foarte linistita, parintii mei se pot considera norocosi. Chiar imi doresc si eu un copil ca mine (se numeste lipsa de modestie).

Dupa profesoara, am vrut sa devin procuror ca sa fac oridine in justitie. M-am potolit la timp probabil si pentru ca deja implinisem o varsta. Astfel ca am facut REI la Iasi si dupa licenta mi-am luat adio de la targul frumos si pasnic al Moldovei si de la o studentie dulce si am plecat la Bucuresti.

Am invatat capitala in primele 2-3 luni. Si acum stiu cum sa ajung in diverse zone mai bine decat multi din cei care s-au nascut in Bucuresti. Am fost foarte selectiva in alegerea primului job astfel incat am dobandit o experienta vasta de prezentare la interviuri. Inca de atunci mi-am dat seama de importanta primei persoane pe care o cunosti la interviu.

Primul meu job a fost unul de vanzari, dar cel mai important lucru cu care am plecat de acolo a fost cunoasterea proceselor de managementul resurse umane si a problemelor cu care se confruntau managerii/departamentele de HR. Pe locul doi a fost credinta ca o imagine de cultura organizationala puternica poate atrage insa doar realitatea acestei culturi poate retine.De aici incolo am inceput sa lucrez in resurse umane. Am citit, am intrebat, am testat. In mod clar asta este ceea ce vreau sa fac mult timp de aici inainte.

Planuri in sfera persoanala? In timpul care imi ramane dupa job si somn, stau cu prietenii, calatoresc, ma uit la filme, citesc (asta a ajuns pe ultimul loc but I’m working on it). Imi doresc un copil (atat) undeva in jurul varstei clasice de 30 de ani. Probabil voi avea ceva de lucru ca sa-i caut un tata dar ma bazez pe tehnicile de intervievare experimentate pana acum. 🙂 In rest vreau sa vad cat mai mult din aceasta lume, sa cunosc cat mai multi oameni, sa infiintez un centru pentru pisici abandonate si sa ajut cat mai multi oameni sa isi gaseasca cariera care li se potriveste. Nu neaparat in aceasta ordine. 

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: