Skip to content

www.mywebside.ro

Din acest moment ma gasiti la adresa www.mywebside.ro

E oficial! M-am mutat!

februarie 28, 2009

www.mywebside.ro

Teambuilding de criza

februarie 24, 2009

Blogul a fost mutat. Gasiti articolul la http://www.mywebside.ro/2009/02/24/teambuilding-de-criza

Cu biletzele pare mai usor

februarie 23, 2009

Blogul a fost mutat. Gasiti articolul la http://www.mywebside.ro/2009/02/23/cu-biletzele-pare-mai-usor

Film: Nights in Rodanthe

februarie 19, 2009

Blogul a fost mutat. Gasiti articolul la http://www.mywebside.ro/2009/02/19/film-nights-in-rodanthe

Angajatii nu se pastreaza cu spionaj

februarie 15, 2009

Blogul a fost mutat. Gasiti articolul la http://www.mywebside.ro/2009/02/15/angajatii-nu-se-tin-cu-spionaj

Infertilitatea – o boala costisitoare

ianuarie 27, 2009

Numarul cuplurilor care se confrunta cu infertilitatea creste in prezent ingrijorator. De parca nu ar fi de ajuns ca multi dintre noi au renuntat la ideea de a avea un copil. De fiecare data cand intalnesc articole sau campanii care vorbesc despre subiectul acesta imi amintesc de filmul Copiii tatalui. Uitandu-ma la ce se intampla concret, o viziune apocaliptica care implica disparitia functiei de reproducere a oamenilor nu mi se pare atat de imposibila sau indepartata asa cum pare impactul cu o planeta iesita de pe orbita.

De curand am aflat ca exista si la noi campanii care militeaza pentru recunoasterea infertilitatii ca boala si introducerea tratamentului corespunzator in programul de sanatate publica. Se pare ca infertilitatea este o problema de sanatate care afecteaza aproximativ 15% din cuplurile de varsta reproductiva si este recunoscuta ca boala de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS). In Romania, desi un proiect de lege pentru reglementarea asistentei medicale in cazul acestei afectiuni a fost inaintat inca din 2003, el a ramas din 2005 printre hatzoagele care asteapta aprobare la Senat. (sursa: aici)

Am descoperit si un blog care gazduieste discutii, informatii utile pentru cuplurile afectate de aceasta boala, stiri de ultima ora privind infertilitatea si stadiul in care se afla cadrul legislativ referitor la ea. Veti gasi printre comentarii povesti uimitoare despre oameni care s-au inglodat in datorii ca sa poata avea un copil pentru ca fiecare fertilizare in vitro costa cat o masina medie la mana a doua.

Din ce se intampla acum in Romania comparativ cu alte tari din vecinatate inteleg, infertilitatea este o boala de lux (ceva similar cu o infectie de la icre negre) pe care fiecare cuplu si-o trateaza in masura in care are bani. Incetand sa mai fie un fenomen natural, nasterea devine o tranzactie pentru cei care si-o permit. Multi cinici vor spune ca este vorba de „survival of the fittest”, doar cei sanatosi se pot reproduce. Unii oameni se nasc orbi, surzi, fara posibilitatea de a merge etc sau devin asa in cursul vietii lor si asta le reduce sansa de a fi la fel de activi si eficienti ca oamenii sanatosi. Pentru ca suprevietuieste cel mai puternic. Insa, exista asociatii pentru nevazatori, ajutoare si tratamente subventionate de sistemul medical pentru acestia. De ce nu ar exista si pentru infertilitate un cadru similar?

Sa fim oare mai catolici decat Papa si sa spunem ca nu putem interveni asupra vointei lui Dumnezeu? Este tot vointa lui Dumnezeu insa sa te imbolnavesti de tuberculoza. Ce ar trebui sa faca un astfel de bolnav? Sa-si astepte linistit moartea in timp ce plamanii isi reduc functiile pe zi ce trece? Din cate stiu, tratamentul si spitalizarea bolnavilor de TBC este acoperita de asigurarea medicala de stat, fara sa se puna probleme de ordin spirirtual. A tine un om in viata este la fel de nenatural pe cat este a crea viata. Diferenta este la costuri si nu la morala.

Argumentele de mai sus suna logic, insa asta doar daca consideri infertilitatea o boala. Si s-ar putea ca tocmai aici mai avem nevoie sa lucram.

Iubirea este supraevaluata

ianuarie 14, 2009

Atunci cand aduci vorba despre iubire si a spune „te iubesc”, am observat ca majoritatea casca ochii larg si isi pune mina serioasa, de liturghie. A vorbi despre asta este ca si cum ai vorbi de Dumnezeu, iar pe El nu-l poate egala nimeni, asa ca iubirea nu este pentru noi, muritorii.

Exista si o mica parte care iti vor spune la orice noua relatie din viata lor ca iubesc cum nu s-a mai pomenit pe acest pamant. Si peste cateva luni se despart urandu-se pentru ca ea nu stia sa faca sarmale ca mama si el se uita prea insistent la decolteu. La decolteul alteia.

Daca ar fi sa aleg care din cele doua variante mi se pare mai buna, as alege-o pe a doua, caci macar oamenii acestia pot sa rosteasca cuvinte din familia lui „a iubi” fara sa scuipe in san. Dar, atat unii cat si ceilalti, cand vine vorba de suparare, suferinta, regrete, si le trag din una si aceeasi sursa: teama de a nu fi iubiti sau de a nu fi iubiti destul.

In conditiile in care in mod traditional se crede ca iubirea e un lucru atat de mare incat nu oricine capata acces la ea, este foarte usor sa dobandesti teama ca nu o vei obtine, ca o vei pierde, ca nu o meriti sau resemnarea ca nu exista.

Eu insami am crezut o mare parte din viata mea ca iubirea nu se povesteste, ci se demonstreaza, ca sunt mai importante faptele decat vorbele. Suna cunoscut, nu? Si pare simplu pe deasupra. Daca intrebi insa 10 oameni din medii si cu educatie diferita ce inteleg prin dragoste, ai sanse sa gasesti tot atatea raspunsuri. Sunt demonstratiile pe care ei le-au invatat, insa e posibil sa nu fie aceleasi pe care le-ai invatat tu. Si atunci apar niste intelepti care spun: „Oo, dar acestea sunt forme incipiente de iubire, exista o iubire mai mare, mai presus de aceste lucruri marunte pe care voi le denumiti iubire” Si uite asa esti la loc de unde ai pornit: you don’t have it and most probable you won’t get it.ever. O farama de dreptate au si inteleptii astia: iubirea nu este felul in care noi alegem s-o demonstram.

Daca nu ne-am mai preocupa atat de demonstratii, am avea timp sa experimentam iubirea. E ca si cum as fi atat de preocupat sa-mi manifest bucuria incat nu as mai avea timp sa o si simt. Nu stiu cum e la voi, dar observ cateodata ca atunci cand primesc cadouri cu diverse ocazii, in prima faza sunt foarte ocupata cu a-mi arata incantarea, recunostinta si aprecierea pentru persoanele care mi le-au oferit si abia apoi ma bucur cu adevarat de cadou. Pentru ca eu chiar ma bucur de fiecare cadou. Si s-ar putea ca de acum sa nu ma mai preocup atat s-o arat.🙂

Ma intrebam zilele trecute daca am mai fi atat de striviti de greutatea ideii de iubire daca am folosi „te iubesc” in loc de „buna ziua” sau la inceputul fiecarei fraze in conversatiile cu persoanele iubite. Ar mai crede un tata ca fiica nu-l iubeste pentru ca fumeaza si nu-l asculta? Ar mai crede sotia ca sotul n-o iubeste pentru ca iese des la fotbal cu prietenii? Ar mai crede copilul ca parintii nu-l iubesc pentru ca nu i-au luat playstation? Functioneaza si reversul: faptul ca te suna de 5 ori pe zi nu inseamna iubire; poate nu ati facut inca sex. Iar daca ai un copil ascultator, nu inseamna ca te iubeste, poate nu e suficient de creativ ca sa gaseasca antiteza la propunerile tale.

Ce-ar fi sa incetam sa mai credem ca iubirea este un privilegiu pentru o relatie si sa fim mai relaxati in ceea ce priveste demonstratiile?

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.